La rând pentru o minune

Olanda este o pepinieră importantă pentru producători de film documentar, dar și de scurt și lungmetraj. Ultimele luni ale anului și perioada până în luna februarie sunt presărate cu diverse festivaluri de specialitate. La unul dintre aceste festivaluri am descoperit filmul The Line (Rândul), realizat de regizoarea de origine română Andreea Dumitriu.

Q&A dupa premiera din septembrie.

Subiectul acestui scurtmetraj este pelerinajul la Sfânta Paraschiva de la Iași, mai exact experiența așteptării timp de ore întregi la rând pentru a se închina la moaștele Sfintei. Filmul este produs în Olanda de regizoarea Andreea Dumitriu, cu coproducție românească realizată de NoCut Film Collective. Premiera a avut loc în septembrie, în cadrul Festivalului Național de Film din Olanda.

În luna noiembrie a urmat o prezentare în cadrul secțiunii „Piața de film” a celui mai important festival de film documentar din lume, IDFA Amsterdam.

Am vorbit cu Andreea despre motivul pentru care a ales acest subiect, despre experiența așteptării, despre interacțiunile umane și despre cum, deși nu mai stăm la coadă pentru alimente, stăm la rând pentru o minune. Am selectat un fragment din interviul cu regizoarea Andreea Dumitriu, înregistrat pentru podcastul Ilustrată din Amsterdam.

 

Claudia Marcu: De ce ai ales acest subiect?

Andreea Dumitriu: Da, e o întrebare foarte bună. Am ales acest subiect acum vreo zece ani. Întâmplător, mă aflam în România pentru înmormântarea bunicului meu, care a avut loc în timpul pelerinajului. Timp de o săptămână, cât am stat în România pentru acest eveniment trist din viața mea, auzeam constant la televizor mesaje, interviuri și reportaje despre acest pelerinaj. La momentul respectiv locuiam de zece ani în Olanda. Nu pot spune că nu știam de existența pelerinajului, știam de el, dar nu îi înțelesesem amploarea până atunci.

Sinceră să fiu, nu am înțeles atunci de ce se întâmplă acest eveniment, de ce oamenii stau la coadă atât de mult timp. Eu provin din zona Piatra Neamț, nu îmi era necunoscută Sfânta Paraschiva, știam că oamenii se pot închina la ea la Iași în orice moment, dar nu înțelegeam de ce este nevoie de acest efort deosebit, o dată pe an, de a sta la rând.

Ce pot spune este că am descoperit o Românie fragmentată. Pe de o parte, pelerinii, care spuneau că este cea mai extraordinară experiență și că vin an de an și vor veni și anul următor. Pe de altă parte, cei care nu înțelegeau de ce ai face acest lucru, cei care îi priveau pe pelerini ca pe niște victime ale sistemului social, economic sau politic. Adică totul e alb și negru, dar pe mine mă interesează nuanțele de gri.

Am încercat să mă gândesc la ce se întâmplă, totuși, în această experiență, ce îi determină pe oameni să se întoarcă. Încet, încet, am început să conștientizez că este vorba despre experiența așteptării, a statului la rând, o experiență foarte bine controlată de biserică. Orice pelerinaj presupune suferință, într-un fel sau altul, dar este o suferință controlată. De-a lungul timpului, biserica a experimentat: dacă așteptarea durează prea puțin, pelerinul nu simte că a depus suficient efort; dacă durează prea mult, devine peste așteptările lui și atunci experiența nu mai este una pozitivă.

În acea perioadă eram foarte preocupată de ideea de așteptare în spațiul public românesc și de felul în care această așteptare ia forme diferite.

C.M.: Dar această coadă vine și dinainte de ’89, când oamenii așteptau ore întregi la cozi interminabile pentru alimente. Tot așteptare era și aceea.

A.D.: Nu mai așteptăm pentru alimente sau bunuri, dar așteptăm pentru o minune. De aceea Biserica Ortodoxă Română își alege foarte atent cuvintele. De exemplu, nu folosește termenul „coadă”, ci „rând”, atunci când se referă la așteptare. Pentru că oamenii asociază cuvântul „coadă” cu perioada comunistă, deci cu ceva negativ; nimănui nu-i plăcea să stea la coadă.

C.M.: Cum te-ai înțeles cu cei care așteptau?

A.D.: În perioada de documentare am încercat să înțeleg ce înseamnă această așteptare. Are un ritm? Are un început? Are un sfârșit? Care sunt elementele care o definesc? M-a interesat, bineînțeles, ce se întâmplă cu oamenii odată ce ajung în oraș, odată ce se așază la rând și ce se întâmplă pe parcurs.

Este un univers foarte controlat, în care, la un moment dat, nu ai altceva de făcut decât să te supui experienței, iar cei din jur devin interesanți. După ce înțelegi cum funcționează acest sistem, acest univers, nu îți rămâne decât să aștepți. Și, de cele mai multe ori, oamenii ajung să aștepte împreună.

Poate pentru mulți acest lucru este de la sine înțeles, dar pentru mine nu a fost evident că, de fapt, această așteptare este cheia întregului eveniment: discuțiile și întâlnirile dintre oameni care au loc până se ajunge la raclă. Se creează un spațiu și un timp în afara cotidianului, în care oamenii uită de grijile zilnice și au posibilitatea de a fi alături de o altă persoană aflată în aceeași situație, care, de cele mai multe ori, este deschisă să asculte. Treceți prin același lucru: stați împreună în picioare, vă este frig, vă plouă, vă este foame și așa mai departe. Se creează o solidaritate care dă naștere posibilității de comunicare și de conexiune. Este, într-un fel, o formă de terapie de grup, la nivel social.

C.M.: Ce ai învățat tu din această experiență?

A.D.: Imaginea pe care o vedem la televizor nu este, cu siguranță, una completă. Chiar dacă eu nu aș alege să stau la rând în afara acestui film (nu este tipul meu de răspuns la propriile căutări) pot înțelege de ce acești oameni fac această alegere. Pentru că, într-adevăr, ei primesc ceva. Iar dacă acest „ceva” este perceput ca o experiență divină, este alegerea lor.

C.M.: La ce te referi când spui că primesc ceva înapoi?

A.D.: Cred că primesc exact această experiență: posibilitatea unei conexiuni, posibilitatea de a face parte dintr-o comunitate.

C.M.: Dar ei nu merg acolo pentru asta. Deci primesc ceva ce nu așteaptă?

A.D.: De exemplu, cineva spune: „mă duc să mă întâlnesc cu Sfânta”, orice ar însemna asta. Pentru mine este un concept destul de vag. Dar cred că acest fenomen, această experiență a pelerinajului, nu poate fi înțeleasă rațional. Asta am învățat. Nu este ceva despre care poți spune: am citit, am înțeles, am analizat argumentele pro și contra și mi-am format o părere. Este un fenomen pe care îl poți înțelege doar dacă ești acolo. Asta nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu el sau că trebuie să îl practici, dar îl poți înțelege.

Scopul meu cu acest film nu a fost nici să antagonizez Biserica Ortodoxă Română, nici să fac propagandă religioasă. Scopul meu a fost să privesc experiența pelerinului în profunzime și să redau, cu cât mai multă sinceritate, ceea ce observ acolo.