Ce se întâmplă cu artefactele furate din muzee?

În ianuarie 2013, un muzeu din Suedia își primea înapoi un instrument științific foarte rar, folosit de astronomi și datat în secolul al XVI-lea. Un artefact. În 2007, într-o galerie din Elveția revenea un bust roman din bronz. În 2009, Universitatea Southern Illinois recupera o sculptură semnată de Raymond Duchamp-Villon. O sculptură precolumbiană a fost restituită Institutului Columbian de Antropologie și Istorie în 2016. Din nou, un artefact.

Ce au toate aceste obiecte în comun? Au fost recuperate de Christopher A. Marinello, un avocat cu peste 35 de ani de experiență în recuperarea obiectelor de artă pierdute sau furate. Cu Christopher am vorbit ieri despre jaful de la Muzeul Drents din Olanda.

Foto: Art Recovery International

A fost acest furt comandat?

Nu, în opinia mea, este foarte puțin probabil. Hollywood-ul vrea să ne facă să credem că există un colecționar secret care comandă astfel de furturi de artă în toată lumea. Dar eu am văzut foarte puține dovezi în acest sens de-a lungul anilor. Motivul, în acest caz, este pur și simplu lăcomia. Este o tentativă de a face bani. Criminalii au văzut că expoziția se intitula „Dacia, Imperiul aurului și al argintului”.
Știau cât valorează aurul în zilele noastre. Și au decis să-l ia în cel mai abuziv mod posibil – prin explodarea unei uși și intrarea prin forță.
Sunt, deci, doar niște infractori care caută bani. Atât.

Dar ce pot face cu artefactele?

Ei bine, acest lucru este trist. Intacte, aceste obiecte sunt atât de unice, încât nu le-ar putea vinde niciodată.
Majoritatea muzeelor au polițe de asigurare, deci este posibil ca hoții să aștepte o recompensă sau să încerce să obțină o răscumpărare de la muzeu. Dar, din păcate, cel mai plauzibil este că vor topi aceste obiecte pentru valoarea metalului brut. Și asta este o crimă incredibilă. Din ce înțeleg, este vorba de puțin sub un kilogram de aur, ceea ce înseamnă 80.000–85.000 de euro. Brățările sunt toate din aur masiv.Părerea mea este că au fost luate pentru valoarea metalului, nu pentru valoarea lor culturală.”

Opinia lui Christopher se bazează pe cazuri anterioare.El dă exemplul unei toalete din aur, operă a lui Maurizio Cattelan, care nu a mai fost recuperată și despre care se crede că a fost topită. În cazul obiectelor furate de la Muzeul Drents, șansele de recuperare sunt foarte mici.

Întotdeauna sper că operele de artă pot fi recuperate. Dacă infractorii le păstrează intacte și încearcă să le vândă, mai există o speranță.
Dar dacă le-au luat doar pentru valoarea metalului, nu mai există nicio șansă. Odată topit, aurul este practic imposibil de urmărit. Companiile de asigurări nu plătesc recompense criminalilor. Dacă hoții spun: „Nu returnăm obiectele decât dacă ne plătiți”, atunci vorbim despre o răscumpărare.Recompensele sunt oferite, de obicei, de persoane care nu au nicio legătură cu furtul. Ele pot fi oferite pentru informații care duc la recuperarea pieselor. Eu îi încurajez întotdeauna pe asigurători și pe victime să ofere recompense, pentru că ajută. Funcționează. Dar este important să facem diferența între recompensă și răscumpărare.”

Desigur, am discutat și despre problema securității în muzee.Christopher Marinello subliniază că muzeele ar trebui să fie mereu cu un pas înaintea infractorilor.

În trecut, oamenii nu își încuiam ușile noaptea. Dar știm că astăzi asta e imposibil, poate doar undeva la țară, într-un loc izolat. Dacă trăiești într-un oraș modern, trebuie să ai securitate: uși încuiate, alarme, camere de supraveghere. Așa ar trebui să fie și în muzee. Pe măsură ce vremurile se schimbă, și securitatea trebuie să se adapteze. Vedem tot mai multe furturi violente, cu ciocane, explozibili, forțarea intrării. Alarmele și camerele video nu mai sunt suficiente.Lumea s-a schimbat. Valorile morale s-au transformat. Dihotomia dintre bogați și săraci e tot mai evidentă. Iar oamenii vor să ajungă rapid la un stil de viață luxos, așa cum îl văd pe Instagram. Când o expoziție are în titlu „aur” și „argint”, atrage atenția celor care vor bani. Și nu, o alarmă și o cameră video nu mai sunt suficiente pentru a-i opri.

Christopher A. Marinello subliniază și nevoia de investiții în securitatea muzeelor:

Nu se alocă suficiente fonduri pentru securitatea muzeelor. În afară de instituții mari, precum Muzeul Van Gogh, British Museum sau Metropolitan din New York, majoritatea muzeelor mici nu au bani. Trebuie să aducem securitatea muzeelor în secolul XXI. De exemplu, se puteau instala dispozitive de urmărire în interiorul unor piese. Acum există tehnologie miniaturală, care poate fi urmărită în timp real. De ce nu s-a făcut asta? Poate ar trebui să ne gândim chiar la uși și lacăte rezistente la explozii. Pare absurd să spui asta pentru un muzeu. Dar iată-ne în 2025, discutând despre necesitatea ca muzeele și bisericile să își protejeze obiectele din aur și argint, pentru că sunt în pericol peste tot.”

Ca expert în domeniu, jaful de la Muzeul Drents este interesant pentru Christopher, dar rămâne pesimist în privința recuperării.

Nu am prea multe speranțe, așa cum am spus. Îmi pare rău. Am văzut obiecte din aur, bijuterii și metale prețioase care rareori au fost recuperate. Am fost în România și am văzut acele obiecte importante – mai ales brățările din aur. Sunt unice în cultura dacică. Se găsesc doar în România. Gândul că ar putea fi topite doar pentru ca un idiot să-și cumpere o mașină sau să le schimbe pe droguri e pur și simplu oribil. Trebuie să începem să protejăm altfel patrimoniul nostru cultural. Ne este luat de sub ochi.