Cărți periculoase.
Vă invit pentru câteva minute într-o încăpere mică, de aproximativ patru metri lățime și șapte lungime, cu toți pereții vopsiți într-un roșu aprins. Pe unul dintre pereți rulează constant o listă de cuvinte scrise în alb: populații vulnerabile, femei, calitatea apei, poluarea aerului, victime, locuințe accesibile, activism, puterea vântului, femei în poziții de conducere, rasism. Sunt doar câteva exemple din această listă. Sunt scrise în limba engleză, pentru că sunt cuvintele-cheie pe care administrația Statelor Unite le folosește în procesul de cenzurare a cărților și publicațiilor științifice de tot felul.
Eulàlia Gassó Miracle, curatoarea expoziției Cărți periculoase de la Muzeul Teylers din Haarlem, Olanda.
„De aici a pornit totul pentru mine”, îmi spune Eulàlia Gassó Miracle, curatoare a muzeului Teylers, cel mai vechi din Țările de Jos. „Este o expoziție care s-a născut din furie, din cauza intervențiilor statului în știință, în special în Statele Unite. Dacă instituțiile federale găsesc aceste cuvinte, șansele tale de a obține o finanțare sunt foarte mici. Sau nu primești postul. Sau nu ai voie să publici. Uneori se ajunge atât de departe încât site-ul tău este complet închis. Este o formă foarte actuală de cenzură. Și atunci m-am gândit că, de fapt, nimic nu e nou. Este ceva ce se întâmplă de secole și întotdeauna cu anumite consecințe. Așadar, poate că este interesant să ne oprim puțin și să ne întrebăm: ce efecte are statul sau o putere autoritară atunci când intervine în direcția în care trebuie să meargă știința și începe să discrediteze anumite idei?”
În cei câțiva metri pătrați am văzut câteva cărți reprezentative, interzise de-a lungul timpului de către biserică sau de stat. O putere centralizată va ști întotdeauna cum să impună o interdicție dacă îi va servi interesele. De exemplu, Biserica Catolică avea puterea și mijloacele de a controla ideile care îi puneau în pericol autoritatea. Exista un index al cărților interzise, care avea consecințe reale. Cărțile erau arse, se aplicau amenzi, puteai fi închis sau excomunicat, o pedeapsă foarte gravă la acea vreme.
Pe de altă parte, statul a interzis cărți atunci când acestea îi amenințau ideologiile, de exemplu, în Uniunea Sovietică a lui Stalin sau, și mai aproape de noi, în România socialistă a lui Ceaușescu. În Germania nazistă, lucrările lui Einstein au fost interzise, iar el a fost nevoit să fugă în Statele Unite. La fel și antropologul Franz Boas, care demonstra că inteligența nu are legătură cu rasa, ci cu educația și mediul.
„Aceasta este o lucrare realizată de elita intelectuală franceză, chiar înainte de Revoluția Franceză”, îmi arată Eulàlia Gassó Miracle. „Este inspirată de idealurile Iluminismului: toleranță, libertate, răspândirea cunoașterii, raționalism, gândire critică. Este practic o enciclopedie de la A la Z, cu definiții ale diferitelor concepte. Dar în aceste articole există numeroase atacuri la adresa puterii autoritare, de exemplu asupra ideii că regele Franței ar avea dreptul divin de a conduce. Această idee este demolată complet. Se critică sclavia și puterea centralizată a regelui.”
Encyclopédie, ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers, Denis Diederot & Jean le Rond d’Alembert, Paris, 1751-1772. Colecția Teylers Museum. © Claudia Marcu
Publicația, semnată de Denis Diderot și Jean le Rond d’Alembert, a fost considerată extrem de periculoasă de biserică și de stat deopotrivă. Cu toate acestea, a avut un impact uriaș: a deschis drumul Revoluției Franceze.
O temă interzisă constant de-a lungul secolelor este educația sexuală, în special pentru femei. De câte ori astfel de informații deveneau accesibile femeilor, acestea erau imediat interzise, atât de stat, cât și de biserică. Un exemplu este cartea Margaretei Sanger, din 1913, What a Girl Should Know (Ce ar trebui să știe o tânără). Sanger, o asistentă medicală, a scris despre educația sexuală pentru femei. În articolele publicate inițial în ziarul The New York Call, a abordat nu numai subiecte legate de anatomie, dar și despre menstruație și plăcerea sexuală, subiecte interzise încă din 1873. Sanger a fost nevoită să se refugieze în Anglia pentru a nu fi arestată. Un alt exemplu este o carte din 1926, scrisă de un ginecolog din Haarlem, destinată cuplurilor proaspăt căsătorite, care explica anatomia și planificarea familială. Cartea contrazicea dogmele bisericii și, prin urmare, a fost interzisă.
Dacă revenim la lista cuvintelor-cheie folosită azi pentru cenzură în Statele Unite, observăm că nimic nu s-a schimbat: independența femeilor, studiul corpului feminin, identitatea de gen sunt considerate teme periculoase în secolul 21.
Pacea paradisului tulburată, litografie de Johan Braakensiek, 1899. Adam fuge din paradisul in care Eva este acoperită parțial cu o foaie de hârtie pe care scrie „Evoluție”, din copaci șerpii oferă cărți feministe, iar maimuțele citesc Het ééne noodige boek/ Singura carte de care ai nevoie. Colecția Rijksmuseum Amsterdam.
„Colaborările internaționale sunt afectate, iar accesul la date devine problematic”, adaugă Eulàlia Gassó Miracle. „Situația nu evoluează într-o direcție bună. Expoziția nu este menită doar ca lecție de istorie, ci ca un semnal de alarmă. Deși Statele Unite par îndepărtate ca distanță, multe dintre aceste tendințe ajung și în Europa. Ele influențează și discursul politic, inclusiv în dezbaterile despre educație și universități. A existat o perioadă în care Țările de Jos erau foarte tolerante. Intelectuali francezi din secolele XVIII și XIX veneau în Leiden pentru a-și publica lucrările. Acum vedem reacții din partea unor partide de extremă dreaptă care revin la idei de acum un secol. Și atunci îți dai seama că trebuie să fim vigilenți pentru a nu regresa.”
Imagine din expoziție. © Claudia Marcu
