Dutch Design Week: nefinisat, exploratoriu și experimental
Când vine vorba de design, Dutch Design Week (DDW), din Eindhoven, este un eveniment de la care nu trebuie să lipsești. Și cu siguranță nu îți ajunge o săptămână pentru a vedea tot ce se prezintă în fiecare an în orașul în care au fost inventate, printre altele, bătrâna casetă audio și casetofonul, Compact Discul și aparatul de ras electric rotativ. Ca în fiecare an, totul este o provocare, atât pentru participanți – în jur de 2.500 –, cât și pentru vizitatori, care anul trecut au fost nu mai puțin de 335.000.
Anul acesta am regăsit-o la DDW pe Ioana Maria Caramiciu, absolventă a programului de Design Industrial de la TU Eindhoven. Huggle, proiectul ei de absolvire a masterului, a atras atenția Muzeului Van Abbemuseum din Eindhoven.
„Am creat niște fidgeting tools. Fidgeting este o mișcare repetitivă care ne ajută să ne calmăm și pe care o folosim, în general, când suntem stresați sau anxioși. Pe parcursul studiului am avut două direcții majore. Una a fost sănătatea mintală, cu accent pe starea de bine, iar cealaltă a fost material innovation, adică inovația textilă. Acest proiect combină cele două direcții.”
Dacă vizitați Van Abbemuseum din Eindhoven, veți găsi aceste obiecte agățate de brelocurile dulăpioarelor în care vă lăsați bagajele. În fiecare zi, sute de oameni interacționează cu ele.
„Când mi-am văzut produsele în muzeu, când am vazut că sunt folosite, apoi când m-am întâlnit cu anumite persoane din industrie care mi-au spus: «Oh, da, ți-am văzut produsul la Van Abbe!», a fost, într-adevăr, un moment de împlinire și fericire.”
Ioana Maria Caramiciu. © Claudia Marcu
Textilele o pasionează și pe Alina Teodorescu, prezentă și ea la Fashion Tech Farm/DDW cu genți realizate dintr-un deșeu de lux: materiale de draperii ieșite din modă, pe care nu le mai vrea nimeni.
„Sunt artistă cu implicare socială”, spune Alina Teodorescu. Această implicare iese și mai mult în evidență în cadrul unui alt proiect cu care participă la DDW: recuperarea deșeurilor din lemn masiv.
„Venim de la Slănic Moldova, din creierii Munților Carpați, din Munții Nemira. Suntem o comunitate forestieră care, în urmă cu zece ani, a început un proiect cultural și educațional pe teme legate de impactul omului asupra naturii.
Am gândit un proiect de târg anual de mobilier upcycled, prin care să prezentăm produse realizate din lemn recuperat din zona noastră și transformate în piese noi de design, reparate sau poate transformate complet în alte obiecte.
Lemnul este un material prețios, dar nu are o soluție adecvată în cadrul sistemului de management al deșeurilor din România. Mobilierul intră în categoria deșeurilor voluminoase, care nu sunt considerate reciclabile. Oamenii din zona Moldovei încă îl pun pe foc sau îl aruncă la groapa de gunoi, iar mașinile care colectează deșeurile din aceste comunități îl presează și îl contaminează. Practic, materia primă se degradează, deși este foarte valoroasă.”
INTERMEZZO by Ana Benga/Alina Teodorescu. © Claudia Marcu
“Ne-am dat seama că există o cantitate foarte mare de mobilier în instituțiile publice care se reamenajează, în general cu bani europeni, dar pentru care nu există soluții de reciclare. Școlile din mediul rural au magazii pline cu mobilier vechi de care trebuie să scape, însă nu există o soluție pentru valorificarea lui. De exemplu, din scaune au rezultat și alte produse, nu doar alte scaune, ci și polițe, banchete de tip canapea și măsuțe de cafea. Avem și o serie care prezintă statistici despre exploatarea excesivă a pădurilor din România și din întreaga lume și ilustrează cât de important este să salvăm lemnul masiv. De exemplu, salvarea a 12 scaune vechi poate însemna salvarea unui copac matur de la tăiere.”
„Suntem la Eindhoven pentru că știm că săptămâna designului din Olanda este cea mai orientată spre tranziția ecologică din Europa. Ne-am dorit mult, încă de la începutul proiectului, să ajungem aici și să găsim parteneri – galerii, magazine de muzeu sau magazine de mobilier – care să dorească să integreze și această latură sustenabilă în activitatea lor. Așa că sperăm să întâlnim oamenii potriviți.”
A treia voce feminină românească de la DDW Eindhoven 2026 este cea a Andrei Tănasă, care a curatoriat o mică expoziție cu proiecte realizate de studenți de la diferite instituții de profil din Europa. Andra Tănasă este profesoară la facultatea pe care a absolvit-o nu cu mult timp în urmă, și anume Design Industrial, la Universitatea Tehnică din Eindhoven.
Andra Tănasă. © Claudia Marcu
„Expoziția este o colaborare între mai multe universități: Aarhus, TU/e din Eindhoven, universități din Milano și Lisabona, Institutul de Tehnologie din Lisabona și Universitatea din Laponia. De exemplu, aici, în colț, avem un joc VR/ realitate virtuală, conceput ca un escape room despre reciclare. Este dezvoltat de Universitatea din Laponia și combină noțiuni de ecologie, conștientizare și durabilitate într-un mod mai modern, mai deschis și mai apropiat de noua generație.”
Și, pentru că a venit vorba despre realitatea virtuală, nu pot să nu mă opresc și la inițiatorul festivalului de știință STREAM din Eindhoven, Vlad Niculescu Dincă, profesor universitar la Universitatea din Leiden.
„Festivalul (n.r.: DDW) abia a început, dar vreau să văd, de exemplu, un proiect care folosește realitatea virtuală pentru a educa și a crește gradul de conștientizare asupra anumitor subiecte. Realitatea virtuală este foarte eficientă și reprezintă un factor de atracție pentru vizitatori, în special pentru copii. Seamănă cu atelierul pe care l-am organizat în cadrul unui alt festival, Weekend van de Wetenschap – Weekendul Științei –, în care am folosit realitatea virtuală pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă complexitatea și dificultățile muncii de polițist. În realitatea virtuală, copiii erau polițiști. Scenariile foarte realiste sunt inspirate din activitatea concretă a poliției și transpuse în mediul virtual. Îi ajutăm astfel să înțeleagă care sunt dificultățile și dilemele, mai ales cele de natură etică, atunci când iei o decizie cu implicații asupra vieții oamenilor.”
Pornit de la un simplu curs de știință introdus în programul școlii românești de weekend din Eindhoven, festivalul STREAM – Science, Technology, Reading, Engineering, Arts and Mathematics – a devenit, în numai cinci ani, un festival internațional, care se intersectează frecvent cu Dutch Design Week. Cum?
„Cea mai bogată și mai diversă ediție a fost cea de anul acesta. A adunat comunitatea olandeză, bineînțeles, dar și comunitățile franceză, japoneză, americană și persană. Iranienii și americanii au fost puși unii lângă alții, uniți de matematică. Au participat și moldoveni, ucraineni și, bineînțeles, români: oameni de știință, ingineri și studenți români de la diferite universități. Noi ne vedem ca un soi de hub de cunoaștere, în care designerii români – iată, cum sunt cei pe care i-ai vizitat la Dutch Design Week – contribuie la festivalul STREAM, iar, pe de altă parte, festivalul STREAM îi ajută să se promoveze pe o scenă mai mare.
Așadar, festivalul STREAM acționează ca un soi de trambulină pentru mai mulți designeri, nu numai români, ci și străini, ajutându-i să fie văzuți pe scena culturală și tehnologică din Eindhoven și să fie invitați ulterior la festivaluri mai mari, cum este Dutch Design Week.”
Vlad Niculescu Dincă la weekend-ul științei. ©arhiva personală V.N. Dincă.
Dacă ajungeți la DDW din Eindhoven săptămâna aceasta, opriți-vă și la dezbaterea organizată de EUNIC Olanda – rețeaua europeană a institutelor culturale – despre Fair P(l)ay în artă. Pe 22 octombrie, artista de origine română stabilită în Olanda, Ruxandra Bocin-Dumitriu, va vorbi despre ce înseamnă prețul corect în artă.
„Temele vor fi, de exemplu: care este valoarea rețelei de contacte cu care vii din facultate, universitate, masterat sau doctorat? Cum îți găsești acea voce prin care să te poți prezenta și, până la urmă, să te poți vinde? Cum înțelegi care este valoarea reală pe piață? Ce înseamnă să fii un artist care vine dintr-o țară, dintr-o cultură, într-o altă cultură și încearcă să fie prezent acolo? A fi artist este, de fapt, unfair, în sensul unei discriminări pozitive. Foarte puțină lume poate fi artist. Este vorba despre o calitate pe care artistul o are, care nu este prezentă la fel în alți oameni și care se construiește. Acest unfair vine la pachet cu alte lucruri care sunt nedrepte. Din proprie experiență, știu că îmi face mai mare plăcere să dau o lucrare cuiva care se conectează cu adevărat cu ea și pentru care lucrarea respectivă înseamnă ceva decât să insist asupra unui preț. Or, acest lucru este nedrept din perspectiva afacerilor. De fapt, pleci cu un dezavantaj fundamental ca artist.”
Ruxandra Bocin-Dumitriu. © Alina Stan.
Și, în sfârșit, ultima voce feminină românească de la DDW este cea a Cameliei Andra Clitan. Prin proiectul multidisciplinar MA RA MI, artista integrează în lucrări sculpturale torsul, croșetatul și înnodatul lânii din Transilvania.
Camelia Andra Clitan. © MA RA MI Crafts
Notă:
Dutch Design Week Eindhoven se încheie pe 25 octombrie.
Participarea Ruxandrei Bocin este susținută de Institutul Cultural Român de la Bruxelles și de Fundația Rompro din Olanda.