Laleaua albastră
Suntem deja la mijlocul lunii octombrie. În pacul Keukenhof, grădinarii au început să planteze bulbii de lalele, narcise, zambile și alte flori pentru sezonul următor. Până pe 15 decembrie, vor planta manual șapte milioane de bulbi, cei mai mulți de lalele. Peste 800 de soiuri de lalele, în toate formele și culorile, ne încântă privirea în fiecare primăvară. Dar poate că este puțin exagerat să spun că sunt chiar „în toate culorile”. Cred că nu există an în care să nu mă întrebe cineva unde se află laleaua neagră. Ei bine, aceasta există doar în romanul lui Alexandre Dumas. Cultivatorii au reușit să creeze doar iluzia negrului: nuanțe foarte închise de indigo pentru lalele botezate Black Beauty sau Queen of Night. Sunt soiuri create în secolul al XX-lea. Dar ce spuneți despre o lalea albastră? Pentru un asemenea exemplar, trebuie să ne întoarcem în timp, la sfârșitul secolului al XVI-lea.
De cele mai multe ori, o pictură cu o vază cu flori nu ne stârnește prea mult interesul. Poate ne oprim în fața ei un minut sau două, dar atât. Dacă sunt zece picturi cu flori, deja ne plictisim. Ei bine, cum vi s-ar părea o expoziție dedicată exclusiv picturilor cu flori din secolul al XVII-lea? În acea perioadă au fost realizate cele mai multe astfel de tablouri de către pictorii din Țările de Jos.
Dacă astăzi ni se par banale aceste buchete cu flori de tot felul, colorate, presărate ici-colo cu câte o insectă sau câte o bijuterie, apariția acestor compoziții nu a fost întâmplătoare. Totul a început la Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea, un mare iubitor al naturii și al științei. În colecția sa de rarități - Wunderkammer, „camera minunilor” - găseai de toate, inclusiv flori rare și deosebit de frumoase. Și cum poți păstra o floare cu o viață atât de efemeră? O așterni pe pânză.
Primele compoziții cu flori au fost realizate pentru împărat de pictorul olandez Roelant Savery. I-au urmat și alți artiști din Țările de Jos, printre care Jan Brueghel cel Bătrân, fiul lui Pieter Bruegel cel Bătrân. Într-o compoziție datată între 1602 și 1607, Jan Brueghel a așezat într-o vază nu mai puțin de 36 de flori diferite, inclusiv o lalea cu petale roz-galbene-albastre.
Jan Breughel I, 1602-1607, The Phoebus Collection, © Bogdan Bordeianu
Se știe că Brueghel era fidel realității, așa că nu poți să nu te întrebi: a existat oare laleaua albastră, pentru care pictorul a folosit lapis lazuli, unul dintre cei mai scumpi pigmenți? Tabloul lui Brueghel, aflat în colecția Phoebus din Anvers, l-am văzut în expoziția de la Muzeul De Lakenhal din Leiden, Garden of Delights, dedicată florilor în pictura secolului al XVII-lea din Țările de Jos.
Laleaua albastră o observi doar dacă petreci mai mult de două minute în fața acestei compoziții monumentale. Curatorul Fundației Phoebus, Sven Van Dorst, a pornit în căutarea ei.
Și nu întâmplător Leiden găzduiește această expoziție. La sfârșitul secolului al XVI-lea, în grădina botanică de aici, Carolus Clusius a plantat primele lalele. Clusius fusese botanistul împăratului Rudolf al II-lea. Acolo a făcut cunoștință cu primii bulbi de lalea, aduși din Turcia de diplomatul imperial. Clusius este cel care a menționat într-una dintre scrierile sale că nu întâlnise niciodată o lalea albastră.
Și atunci, de unde s-a inspirat Brueghel? Este posibil ca pictorul flamand să fi văzut desenele unui alt artist, Joris Hoefnagel, incluse într-un manuscris din colecția imperială, Mira Calligraphiae Monumenta. O pagină din acest manuscris de la sfârșitul secolului al XVI-lea, aflat astăzi în colecția Muzeului Getty din Los Angeles, înfățișează două lalele: una cu petale roz-albe, iar cealaltă asemănătoare cu cea pictată de Brueghel.
Joris Hoefnagel si Georg Bocskay, The J. Paul Getty Museum, Los Angeles, Ms. 20, fol. 23, 86.MV.527.23
Aceeași lalea apare și într-o compoziție florală realizată de Roelant Savery în 1624.
Roelant Savery, 1624, Colectia Centraal Museum Utrecht, foto Adriaan van Dam
Legătura dintre cei trei artiști este, fără îndoială, colecția de rarități a împăratului Rudolf al II-lea. Probabil că Brueghel a văzut această lalea acolo. Însă, dacă îi dăm crezare lui Clusius, care neagă existența unei asemenea flori, cel mai probabil laleaua pictată de Brueghel a fost rezultatul unei manipulări.
Este vorba despre un experiment simplu, pe care îl putem face și noi astăzi: punem o lalea cu petale roz -galbene într-o baie de apă cu colorant albastru. După câteva ore, tulpina va transporta colorantul spre petale, unde vor apărea irizații albastre.
Este doar una dintre nenumăratele povești fascinante care pot transforma o simplă expoziție dedicată florilor pictate de artiștii secolului al XVII-lea într-o experiență de neuitat. La fel ca laleaua neagră, și cea albastră rămâne o mare provocare pentru cultivatorii de bulbi din Olanda.
Fotografii din expoziția de la muzeul De Lakenhal, Leiden. © Bogdan Bordeianu