Un basm modern romani la IDFA Amsterdam

„Nicoleto! Nicoleto!” s-a auzit în sala mare a teatrului Tuschinski din Amsterdam.

Premiera mondială a documentarului „A Modern Roma Fairy Tale” („Un basm modern romani”), semnat de Raluca Lupașcu, a avut loc, poate, în una dintre cele mai frumoase săli de cinematograf din lume. Iar sala a fost plină! Filmul a fost selectat în programul Festivalului Internațional de Film Documentar – IDFA – de la Amsterdam și nominalizat pentru trei premii.

Vineri după-amiază, într-un schimb de mesaje pe care l-am avut cu Raluca Lupașcu, am regăsit în fiecare cuvânt al ei bucuria și fericirea: filmul a primit Mențiunea Specială a IDFA.

„Observ că filmul are un impact foarte mare. Multă lume intră în dialog despre film pe hol sau la toaletă. Oamenii au foarte multe întrebări, sunt extrem de curioși. Am primit până acum zeci de complimente și reacții frumoase. Nu am mai trecut niciodată prin așa ceva, să simt că, prin munca mea, pot schimba ceva în bine în lume.”

Vă invit să ascultați/citiți un fragment din interviul pe care l-am înregistrat cu Raluca Lupașcu înaintea premierei.

2026.11.23 - Ilustrata din Amsterdam - IDFA 2026 - RRC OV

Echipa filmului „A modern Roma fairy tale” după premiera mondială de la IDFA, Amsterdam. © IDFA

Claudia Marcu (CM): Ce a însemnat, de fapt, cercetarea pentru acest film, pentru acest documentar?

Raluca Lupașcu (RL): Cercetarea a durat mai mult de patru ani. Când mă refer la cercetare, asta ar putea include mai multe aspecte. Din punctul meu de vedere, e o cercetare extensivă. Adică, pe lângă faptul că am citit toată istoria romilor, pe lângă faptul că m-am interesat și am citit și am rezumat toate tradițiile pe care ei încă le respectă, am aflat că sunt mai mult de 13 comunități rome în România segregate, de obicei la marginea satelor sau a orașelor mari, fiecare cu caracteristicile lor. După care am contactat primari, pentru că am vrut neapărat să merg pe ruta oficială, și am contactat vreo 10 primari, primarii care au fost și cei mai deschiși. M-au pus în legătură cu câțiva bulibași, regi. În prima parte a cercetării m-am dus cu echipă foarte mică olandeză și am vizitat acești trei regi, multe castele, am intrat în castele, am vorbit cu femeile, am făcut poze cu fetele și m-am orientat cam care ar fi diferențele dintre comunitățile astea și care este comunitatea care ar fi cea mai interesantă pentru un film documentar.

 

CM: Și ai ales-o pe cea de lângă casă.

RL: A fost o pură coincidență, dar într-adevăr cel mai tinerel și deschis bulibașă a fost cel de la Ciurea și comunitatea pe care eu am observat-o din tren, când eram mică și mergeam spre Iași, și comunitatea în care am găsit-o pe una dintre cele mai vechi bunici, care apare și în film, pe care am recunoscut-o din copilăria mea, pentru că ea era pe vremea aia nomadă la marginea statului bunicii mele și venea să facă troc, să dea cazane și să ia pene de gâscă pentru perne.

Bunica de la Ciurea. ©Raluca Lupașcu

CM: Pe ce se concentrează filmul tău?

RL: Eu m-am dus foarte curioasă. Încă de când eram tânără m-au frapat aceste imagini ale femeilor de etnie romă pe care le-am întâlnit. Pe de o parte, ele par foarte dominante, câștigă orice negociere pe care o au. Pe de altă parte, in special femeile mai tinere, sunt la locul lor, stau un pic mai retrase, ascultă de femeile mai bătrâne. Adică o submisivitate pe care am observat-o și contrastul ăsta m-a frapat pe mine foarte tare. M-a intrigat. Fata regelui, Ancuța, m-a ajutat foarte mult în filmul ăsta pentru că ea a fost cea care a deschis toate ușile, a vorbit cu toate femeile. Le-a explicat că vrem să facem un film din perspectiva feminină. Le-a explicat că nu există un film din perspectiva feminină în toată istoria romilor. Și că vrem să observăm cum se simt femeile rome, ce vor ele și unde există un contrast între așteptările lor și ce pot să le oferă mediul lor.

 

CM: Cum a reacționat comunitatea când ați filmat? Care a fost procesul prin care ați trecut?

RL: Eu am avut încă o perioadă de cercetare în care eu două săptămâni am dus singură și am petrecut la Ciurea în fiecare zi. Și am cunoscut toate femeile și toate fetele și nu numai Ciurea, dar și comunitățile din jur. Le-am vizitat împreună. Și am descoperit că Regina, de exemplu, unul dintre personajele din film, avea atunci 12 ani. Era foarte jucăușă, era foarte deschisă, copilăroasă, dar în același timp își dorea, am simțit că își dorea cumva un pic mai mult. Se uita pe Instagram sau pe Facebook, se uita la femei de etnie romă care și-au deschis proprie afacere. Și îi surâdea ideea. Și atunci m-am gândit: e interesant. Ce se va întâmpla cu ea? Va reuși să facă asta sau nu va reuși? Și atunci în momentul ăla m-am gândit că ea ar fi un personaj principal potrivit pentru că deschide niște întrebări și aceste întrebări vor putea ghida audiența spre o curiozitate. Numai că a durat foarte mult să facem finanțarea acestui proiect. Nu numai că a fost finanțat de fondurile pentru film olandez, dar și de NPO, de fondurile pentru televiziune. Și a durat mai mult de 3 ani ca să facem finanțarea proiectului. În momentul în care am început filmările, Regina era deja adolescentă, era logodită, nu se mai ducea la școală și începuse acest proces de a deveni femeie. Și parte din procesul ăsta este să devii ascultătoare și foarte diplomată la locul tău. Mi-am dat seama că ea nu o să verbalizeze neapărat într-un mod autentic ce își dorește ea cu adevărat. Pentru că era deja prea târziu. În schimb, la casa de lângă, în aceeași grădină, Nicoleta, nepoțica ei a ajuns la același stadiu la care o cunoscusem eu pe Regina câțiva ani în urmă. Eu am vrut la început să mă focusez pe Regina și pe un moment, un specific moment, cum devii din copil femeie, care să includă această tradiție majoră în etnia romă, căsătoria. E cea mai mare tradiție și cea mai frumoasă și cea mai importantă, de fapt, pe care o sărbătoresc cu toții. Tradiția e sfântă când e vorba de căsătorie. În momentul în care am observat că și Nicoleta e interesantă și Anca e interesantă, mi-am dat seama că, de fapt, eu aș putea să fac un portret extensiv al întregii condiții al femeii și nu să mă rezum numai la o anumită fază din viața ei. Și că aș putea îngloba mai multe generații. Și sunt în cele din urmă patru generații de femei: Nicoleta, care are 10 ani, Regina, 15 ani, stă pe punctul să se căsătorească și Anca, 25 de ani, căsătorită și cu 3 copii. A patra generație o formează acele bunici care dau sfaturi în film și care sunt călite de viață, care au trecut prin ce au trecut și au supraviețuit prin metodele lor proprii și acum transmit mai departe ce cred ele că ar fi cel mai potrivit.

Raluca Lupașcu împreună cu Ancuța şi Regina.

CM: Cu ce pleci tu din această experiență?

RL: Cu ce nu plec din experiența asta? Am crescut atât de mult, am căpătat atât de mult respect pentru cultura asta pe care eu o cunoșteam dinainte, eram atrasă de ea. Din exterior, eu cred că foarte multor români le este frică de cultura romă, de a se apropia. Nu știu la ce se aștepte și probabil că de acolo pleacă și frica asta. Am învățat multe lucruri, dar cel mai important este că printr-un film, documentar sau de ficțiune, dar în special mă refer la documentare, poți face o macro-schimbare sau o micro-schimbare. Macro-schimbarea o să vedem de acum încolo, cum reacționează publicul sau care e reacția oamenilor, dacă sunt sau nu inspirați de exemplul ăsta pe care îl ofer eu. Micro-schimbarea este că am pășit pentru prima dată cu olandezi, cu români, am avut și o asistentă chineză, am pășit într-o lume deosebit de frumoasă, în care nu oricine pășește, și am intrat în lumea și în castelele lor și s-a întâmplat un interschimb între culturi. Am învățat unii de la alții. Sunt foarte mulțumită de procesul ăsta de micro-schimbare.

Mențiune Specială IDFA pentru „A modern Roma fairy tale”. © Raluca Lupașcu.

Un portret foarte intim al femeii dintr-o comunitate romă, într-un film echilibrat, realizat dintr-o perspectivă feminină. M-am bucurat enorm și de muzica lui Alex Simu, compozitorul de origine română, laureat al multor premii pentru compozițiile sale originale de muzică de film și documentar. Filmul Ralucăi Lupașcu va intra în cinematografele din Olanda începând cu luna februarie a anului viitor. Interviul integral îl puteți asculta în podcastul Ilustrată din Amsterdam.

Notă:

În 2020, Raluca Lupașcu (n. 1989) a absolvit Academia de Film din Țările de Jos, prezentând documentarul „Dumnezeu a fost aici”. Filmul, realizat în România, abordează lupta interioară dintre credința în miracole și îndoiala în existența acestora. În 2021, documentarul a câștigat premiul Silver Dragon pentru cel mai bun scurtmetraj documentar, la cea de-a 61-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cracovia, precum și premiul Nonnina, la Festivalul Internațional de Film La Guarimba. În 2024, Raluca Lupașcu a realizat „Copacul minciunilor”, un scurtmetraj documentar despre minciună, parte a unei serii care reinterpretează într-o manieră modernă cele Zece Porunci.

© Raluca Lupașcu

Festivalul Internațional de Film Documentar de la Amsterdam – IDFA – este cel mai mare festival de acest fel din lume. În fiecare an, sute de documentare intră în competiție, în diferite categorii: documentare de lungmetraj, scurtmetraje, debuturi, documentare realizate de studenți etc.  În programul ediției din acest an (cea de-a 39-a în perioada 11-22 noiembrie 2026) au fost selectate două producții semnate de regizori români. Pe lângă „A Modern Roma Fairy Tale”, debutul regizoarei Raluca Lupașcu, filmul lui Alexandru Solomon, „Small Expectations” („Mici așteptări”), a fost prezentat în premieră la IDFA. Filmul se concentrează asupra controversatelor și haoticelor alegeri prezidențiale din România din perioada 2024–2025. În 2023, Alexandru Solomon a prezentat la IDFA filmul „Arsenie. Viața de apoi”

Next
Next

Lumea invizibilă din “Rondul de noapte”