Yayoi Kusama: “În fiecare zi mă rog pentru iubire”"
Într-o fotografie alb-negru văd un grup în care predomină bărbații. În mijlocul lor, iese în evidență o siluetă care contrastează puternic cu restul grupului: este artista japoneză Yayoi Kusama, îmbrăcată într-un chimono deschis la culoare, cu piciorul stâng ușor în față, poziție care îi dă un aer de regină. Este aproape singura care ne privește direct.
Expoziție 1965, Muzeul Stedelijk Amsterdam. © Claudia Marcu
Fotografia este din 1965, când Yayoi Kusama a participat la o expoziție de grup găzduită de Muzeul de Artă Modernă Stedelijk din Amsterdam. A fost singura artistă care a expus atunci alături de artiști bărbați din diferite colțuri ale lumii. Era cea de-a doua expoziție de acest fel pentru Kusama în Țările de Jos. În următorii cinci ani, prezența ei în expozițiile din Olanda a fost constantă. Așa că nu e de mirare că, după Basel și Köln, muzeul din Amsterdam este ultimul popas pentru cea mai mare retrospectivă a operei celei care s-a stins de curând din viață, Yayoi Kusama.
Născută în Japonia, într-o familie înstărită, Kusama a fost marcată de căsătoria nefericită a părinților și, mai apoi, de cel de-al Doilea Război Mondial. Afectată de la o vârstă fragedă de halucinații, pentru Kusama arta a fost întotdeauna un refugiu și o formă de exprimare.
„Lupt în fiecare zi cu durerea, anxietatea și teama, iar singura metodă pe care am găsit-o pentru a-mi alina suferința este să continui să creez artă. Pictura mă ajută să alung gândurile despre propria mea moarte. Aceasta este puterea artei”, a mărturisit Yayoi Kusama.
Și-a petrecut mult timp în Statele Unite, unde s-a impus foarte repede ca artistă, însă nu i-a lipsit o legătură foarte strânsă cu Europa și, în special, cu Olanda, unde avea mulți prieteni, mi-a spus curatoarea expoziției din Amsterdam, Leontine Coelewij:
„O persoană foarte importantă pentru ea a fost Henk Peters, un pictor olandez care făcea parte din mișcarea Zero. Văzuse lucrările ei la o expoziție în Germania și s-a gândit: «Se potrivește atât de bine cu ceea ce facem noi în mișcarea Zero. Trebuie să o invit.» Și a organizat o expoziție aici, la Stedelijk, în 1962. Kusama nu a fost atunci prezentă, ci la următoarea expoziție, din 1965. A fost o adevărată deschizătoare de drumuri. În 1965 a prezentat acea ambarcațiune cu tot felul de forme falice, o lucrare foarte îndrăzneață și provocatoare.”
Yayoi Kusama, „Aggregation: One Thousand Boats Show”, 1963. © Claudia Marcu
Lucrarea la care s-a referit Leontine Coelewij nu lipsește din expoziția de la Amsterdam, o expoziție care te poartă prin 70 de ani de creație artistică extrem de complexă. De altfel, este pentru prima dată când muzeul rezervă o aripă întreagă pentru lucrările unui singur artist.
Cei care cred că știu totul despre Kusama vor fi surprinși să vadă lucrări care fac parte din colecția artistei și care nu au fost expuse foarte des. De altfel, Kusama s-a implicat direct în organizarea acestei expoziții, îngrijită de trei curatori de la muzee din trei țări: Elveția, Germania şi Olanda.
„Mulți oameni cred că o cunosc deja pe Kusama”, adaugă Leontine Coelewij. „Au văzut bulinele, dovlecii și spațiile Infinity Mirror. Dar eu am vrut, de fapt, să arăt că opera ei este mult mai bogată, că a creat și modă, că a realizat ceramică, gravuri și colaje. Și sunt, într-adevăr, foarte multe lucrări pe care nu le mai văzusem niciodată înainte. Pentru mine au fost complet noi. Așa că, de fapt, am ajuns să am o impresie și o imagine completă a operei ei.”
Fotografie din expoziție. © Claudia Marcu
Ochii artistei ne însoțesc constant în expoziție, de la vârsta fragedă când a început să creeze și până la maturitate. Aceiași ochi din fotografia alb-negru despre care am pomenit la început. Aceeași privire directă, de multe ori tristă, dar hotărâtă. Sunt toate fotografii regizate de Kusama, care avea o idee foarte clară despre felul în care voia să se prezinte lumii.
Fotografii din expoziție. © Claudia Marcu
A păstrat constant controlul asupra propriei imagini, dar nu și asupra operei sale, fotografiată și mediatizată constant de vizitatorii expozițiilor la care a participat. Prezența lucrărilor ei în rețelele sociale o încânta, au menționat reprezentanții atelierului Kusama prezenți la deschiderea expoziției din Amsterdam.
De ce este atât de iubită opera ei? Poate pentru că, în fața unei lucrări semnate de Kusama, nu ești doar privitor, ci ajungi să faci parte din ea. În opera ei găsești tristețe, singurătate, dar și multă iubire. Iubire pentru natură, pentru univers. În publicația care însoțește expoziția, Kusama a transmis publicului un mesaj aparte printr-o poezie scrisă în 2010, intitulată „Locuind într-un castel al lacrimilor vărsate” (Residing in a Castle of Shed Tears).
În acest poem, Kusama vorbește fără teamă despre moarte. O vede ca pe o etapă inevitabilă, care o face să-și amintească de cei dragi și de toate sentimentele trăite de-a lungul anilor. Își descrie existența marcată de iubire, dor, tristețe și singurătate. Deși a trecut prin momente de disperare, a continuat să meargă înainte, folosind arta ca pe o armă și ca pe un mijloc de a-și exprima și păstra sentimentele. În amintirile ei apar și momentele frumoase ale vieții, reprezentate prin imaginea spectaculoasă a focurilor de artificii, clipe scurte și intense de fericire, pe care nu le-a uitat. Pe măsură ce se apropie de sfârșit, autoarea se întreabă dacă frumusețea vieții și a morții nu este, în cele din urmă, doar o iluzie. Și totuși, are dorința de a le lăsa celor dragi un ultim mesaj de dragoste și recunoștință.
„În fiecare zi mă rog pentru iubire”, se intitulează una dintre lucrările ei din 2023. Mesajul scris în japoneză este plasat în centrul lucrării, într-un cerc portocaliu, de la care pleacă raze negre cu buline albe.
Fragment din „In fiecare zi mă rog pentru iubire”, 2023. © Claudia Marcu
