Împreună

Fundația ROMPRO Fundația Români Pentru Români Olanda a împlinit de curând 10 ani de existență, 10 ani de activitate neîntreruptă în slujba comunității sau, cel puțin, a unui segment al comunității românești din Țările de Jos. Mesajul de mai jos înseamnă, probabil, mai mult pentru românii din Olanda.

Este remarcabil că, într-o țară atât de mică, avem atât de multe fundații românești, pentru o comunitate care este, la rândul ei, incomparabil mai mică decât cea din Italia (sau Spania), de exemplu. Suntem foarte bogați în Țările de Jos, de invidiat chiar. Personal, le sunt recunoscătoare tuturor celor care își rup din timpul lor liber - pentru că, până la urmă, vorbim de muncă de voluntariat- pentru a menține vii obiceiurile, valorile și, mai ales, limba română.

Sâmbătă am participat la o parte din această sărbătoare organizată de RomPro și prezentată de una dintre fondatoarele fundației, Dana Popa. Am văzut cât de mult s-a schimbat comunitatea, cât de mult a crescut. Copiii au fost minunați, pentru că Școala Românească Amsterdam este, poate, cel mai important proiect care funcționează sub umbrela RomPro. Copiii sunt viitorul, în ei trebuie să investim.

Dar viitorul înseamnă și să știm ce s-a întâmplat la început. Am fost acolo când s-a înființat această fundație și am realizat primul material radiofonic despre pionierii acelui moment din luna mai 2016, pentru care cuvântul-cheie a fost împreună.

Tocmai acei pionieri mi-au lipsit sâmbătă. Și, ca membră a acestei comunități, m-aș fi bucurat să văd pe scenă, laolaltă, și trio-ul care a pus totul în mișcare, chiar dacă cele trei doamne s-au retras acum din activitatea fundației: Catalina Negru, Ana-Maria Murariu și Dana D.C. Popa - Rădăcini noi in pământuri noi.

O moldoveancă, o munteancă și o ardeleancă: un trio-magnet pentru comunitate, cum le-am spus atunci. Multumim, doamnelor!

Am ajuns acasă, am căutat în arhivă și am găsit mini-reportajul realizat în urmă cu zece ani. M-am bucurat să reascult toate aceste voci. Sunt doar 5 minute, dar foarte pretioase. Desigur, o Ilustrată din Amsterdam.

2016.05.15 - Ilustrata din Amsterdam - Romani pentru romani - RRC Orasul vorbeste
Next
Next

Carel Visser și părintele Brâncuși